Am uitat să vă dau temele de referat, dar nu e prea târziu. Așadar, fiecare dintre voi va trebui să își aleagă un subiect de referat din una dintre următoarele teme:
1. Evoluție specifică și culturală a speciei umane
2. Instincte și simțuri
3. Comportamente sexuale
4. Agresivitate și teritorialitate
5. Demografie, suprapopulare și urbanizare
6. Locul și funcția speciei umane în cadrul ecosistemului
Aceste șase teme sunt foarte generoase și nu puteți trata una dintre ele ca atare. Va trebui să vă alegeți o mică parte din temă și să realizați referatul.
Cerințele tehnice sunt: format Word (fără pagină de titlu și alte astfel de elemente de imagine, doar informația contează), minim 10 titluri bibliografice credibile (cărți, articole, nu google.com și referate.ro, că alea nu sunt surse bibliografice; apoi, surprinzător pentru voi, surse bibliografice se găsesc și la bibliotecă, nu doar pe net) și temele comunicate până în 27 martie. Referatele vor trebui predate până în 17 aprilie, pentru a putea fi verificate și trimise la refăcut sau completat celor care nu vor reuți să le realizeze mulțumitor din prima. Luați în serios această sarcină, pentru că ea va constitui mare parte din examenul de Ecologie umană.
Spor!