Iasmina Moza (promoția 2009)

Numele meu e Moza Maria Iasmina, am 33 de ani și cu mândrie spun că sunt fericită că am ales să studiez BIOLOGIA la facultate. Multă lume mă întreabă (încă) de ce am ales să fiu biolog, că “nu câștig bine”. Desigur, toata lumea se gândește la partea financiară, fără să constante că a fost cel mai mare câștig al meu de până acum din toate punctele de vedere. Îmi aduc aminte cu drag de toate lucrările practice alături de colegi, practicile în teren și excursiile, de colocvii, și mai ales de practica de cercetare în laborator care m-a captivat din prima clipă. Nu cred că o altă specilizare m-ar fi putut face așa de împlinită profesional și sufletește chiar dacă drumul nu a fost întotdeauna drept. Înca de la vârsta de 6 sau 7 ani mi-am dorit să fiu cercetător, nu știam mai deloc în ce constă această profesie (nu în adevaratul sens al cuvântului cel puțin), însă am avut șansa și norocul să întâlnesc cadre didactice și cercetători deosebiți la Facultea de Știinte a ULBS, care mi-au îndrumat pașii, m-au învățat ce înseamnă cercetarea, m-au învățat să învăț din propriile greșeli și mai ales m-au încurajat și susținut până și în ziua de azi. Actualmente sunt student doctorand în cadrul Facultății de Biologie din București, domeniul Ecologie acvatică, și totodată biolog în cadrul Fundației Conservation Carpathia, Brașov. În cadrul tezei studiez lacurile Deltei Dunării și în special algele toxice în colaborare cu cercetători din Elveția, iar la fundație sunt genetician implicat în monitorizarea non invazivă a carnivorelor mari. Pe lângă acestea am avut șansa să lucrez în câteva proiecte internaționale și să cunosc alți studenți pasionați din întreaga lume, dar și cercetători consacrați. Viața de biolog-ecolog este una deosebită, iar cea de cercetător este pe cât de solicitantă pe atât de frumoasă: e practic un mod de viață, nu doar o meserie! Îi încurajez pe cei care iubesc natura, sau cei care sunt foarte curioși să urmeze această specilizare, îi incurazez de asemenea pe colegii care au absolvit primii ani să se implice pe cât posibil în cercetare, să disemineze, să urmeze cursuri și schimburi de experiență și mai ales să participle la conferințe, este un mediu deosebit unde te poți afirma, crea colaborări și mai ales unde poți asimila informație și crea prietenii cu persoane cu aceleași preocupări. Eu am parte de toate acestea și nu aș renunța la viața mea de biolog și la cercetare pentru nimic în schimb! Vă urez tuturor succes și nu cumva să renunțați când lucrurile nu evoluează conform așteptărilor, priviți natura și urmați-vă pasiunea, e tot ce trebuie să faceți și atunci totul va deveni și mai frumos!

Author: Ionuţ Tăuşan